„Un
pas, un măturat, o respirație...” Lucrurile mari, pentru a fi înfăptuite,
observă Michael Ende în cartea sa „Momo”, se cer realizate în porții mici, integrând
în activitatea solicitantă clipele de odihnă și contemplare, de reîmprospătare
a forțelor (refresh!) în chiar miezul
unui demers laborios.
Graba
de a termina constituie un obstacol real în fața împlinirii lucrurilor importante,
pentru că te lipsește de suflu, de răbdarea și perseverența necesare, de
satisfacțiile degustării în porții mici ce păstrează intacte, neerodate
motivația și vitalitatea pe parcursul unei operații îndelungate și anevoioase.
De
aceea e mai bine ca sfârșitul să nu fie anticipat cu o paralizantă aprehensiune,
la fel cum nu e bine să privești spre abisul amețitor când te afli pe un traseu
de ascensiune montană, ci e preferabil să păstrezi atenția trează asupra
detaliului local, de care atârnă în fond viața ta, și să poți strecura la
fiecare pas acele esențiale momente de odihnă ce sprijină anduranța, continuitatea
unui efort de maximă intensitate și de lungă distanță.
Făcând
astfel, dozând bine efortul, uitând de masivitatea unei operațiuni în favoarea
unei concentrări pe realizarea cu bine a etapei de parcurs, desigur fără a
pierde din vedere finalitatea mai largă, însă nefăcând din ea o sperietoare,
neforțând pripit o rezolvare a problemei dificile, ci pregătind toate
condițiile în care devine posibilă o ducere la bun sfârșit a sarcinii de
îndeplinit, sfârșitul survine aproape fără să-ți dai seama.
Respirația
înseamnă aici odihna activă, dar și rugăciunea, care este respirația
duhovnicească a ființei, și care face din muncă un ritual în care pulsează ritmul
și bucuria comunicării, susținând acumulările calitative.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu