joi, 30 iunie 2016

Frumusețea lucrurilor ultime (22)



„Un pas, un măturat, o respirație...” Lucrurile mari, pentru a fi înfăptuite, observă Michael Ende în cartea sa „Momo”, se cer realizate în porții mici, integrând în activitatea solicitantă clipele de odihnă și contemplare, de reîmprospătare a forțelor (refresh!) în chiar miezul unui demers laborios.
Graba de a termina constituie un obstacol real în fața împlinirii lucrurilor importante, pentru că te lipsește de suflu, de răbdarea și perseverența necesare, de satisfacțiile degustării în porții mici ce păstrează intacte, neerodate motivația și vitalitatea pe parcursul unei operații îndelungate și anevoioase.
De aceea e mai bine ca sfârșitul să nu fie anticipat cu o paralizantă aprehensiune, la fel cum nu e bine să privești spre abisul amețitor când te afli pe un traseu de ascensiune montană, ci e preferabil să păstrezi atenția trează asupra detaliului local, de care atârnă în fond viața ta, și să poți strecura la fiecare pas acele esențiale momente de odihnă ce sprijină anduranța, continuitatea unui efort de maximă intensitate și de lungă distanță.  
Făcând astfel, dozând bine efortul, uitând de masivitatea unei operațiuni în favoarea unei concentrări pe realizarea cu bine a etapei de parcurs, desigur fără a pierde din vedere finalitatea mai largă, însă nefăcând din ea o sperietoare, neforțând pripit o rezolvare a problemei dificile, ci pregătind toate condițiile în care devine posibilă o ducere la bun sfârșit a sarcinii de îndeplinit, sfârșitul survine aproape fără să-ți dai seama.
Respirația înseamnă aici odihna activă, dar și rugăciunea, care este respirația duhovnicească a ființei, și care face din muncă un ritual în care pulsează ritmul și bucuria comunicării, susținând acumulările calitative.

Florin Caragiu



Niciun comentariu: