Dar
ce ne facem când răul abuzează de puterea binelui de a îndura și a răsplăti
răul cu bine? Atunci înțelegem că dreptatea rămâne totuși să fie aplicată, însă
nu ca o revanșă a binelui asupra răului, ci ca o formă de ocrotire a persoanei
ce săvârșește răul și a posibilelor ei victime.
Aplicarea
dreptății trebuie așadar să fie însoțită de o atitudine de compasiune, care să decline
orice posibilă abandonare a persoanei în afara razei iconomiei, a rugăciunii
și grijii pentru mântuirea aproapelui. De aceea, Hristos spune că a fost în
temniță și a fost căutat, identificându-și chipul în cei supuși dreptății (sau
nedreptății) umane, arătând amplitudinea prezenței Sale în locurile cele mai
private de putere, de libertate, de dragoste.
Dreptatea
nu este așadar o formă de părăsire a omului de către om, ci o formă de oprire a
răului însoțită de o purtare de grijă de mântuirea aproapelui care să
încredințeze de posibilitatea recuperării, de faptul că mântuirea lui Dumnezeu
se face arătată tuturor marginilor pământului (Ps. 97, 5).
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu