Esența
vieții este darul. Dragostea de viață este amplificată de atracția față de
chipul ei mai presus de fire, ce îi stimulează din adânc devenirea. Să ajuți o
ființă cu adevărat înseamnă să îi faci acel dar care s-o motiveze profund, s-o
întărească și s-o impulsioneze lăuntric pentru a răzbi în lupta cu greutățile
vieții și adversitățile destinului.
Gestul
de dăruire se poate constitui ca o punte ajutătoare pentru depășirea rupturilor
și blocajelor pe care le resimte o ființă în economia vieții. Uneori distanța
între cădere și ridicare este surmontată prin harul unui mic dar, care poate
avea însă o relevanță uriașă, încredințănd prin căldura purtării de grijă că nu
ești părăsit, că poți face însoțit următorul pas atunci când puterile
exterioare și interioare par ca și paralizate.
Puterea
eliberatoare a darului e uimitoare. Faptul că există cineva căruia îi pasă de
tine, care sacrifică și investește din timpul și din bunurile lui și din viața
lui însăși pentru tine, care, mai mult, e interesat de ceea ce ți se întâmplă
și eventual primește cu recunoștință la rândul lui darul tău, sau gândul tău
bun, te remontează, te înviorează sufletește, te face să simți că ai pentru ce
să mai trăiești,
Darul
e ca o teoremă de prelungire a dragostei de viață, avându-și sursa în însuși
darul vieții, care înseamnă în sine o capacitate de participare la taina
dumnezeiască, cu valențele ei euharistice.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu