Punctul
de plecare al sfințeniei este restaurarea condiției de filiație de creație, a
conștiinței de fiu al lui Dumnezeu. Pentru aceasta omul are nevoie de o
depășire prin trezie a inconștienței generate de resorturile reprimării, care
exprimă acea “neurotică atitudine ce preferă să treacă cu vederea faptele
neplăcute, și riscă fără să ezite un întreg lanț de simptome patologice de
dragul unui mic avantaj în prezent” (Carl Gustav Jung).
Trezia
ajută astfel la adâncirea motivației în economia devenirii, până la a se liniști
pe suprafața conștiinței valurile generate de diversele interese de moment. Aici
se descoperă rolul nevoinței duhovnicești, care este tocmai de a dezamorsa
fixațiile voinței, sau acele motivații individualiste care frânează și chiar
frâng elanul spre comuniune al ființei.
În
acest sens, ascultarea duhovnicească este o cale de aflare a iubirii dezinteresate,
o cale de ieșire din antagonismul între motivațiile iubirii și motivațiile
voinței individualiste.
Lărgind
perspectiva asupra raportului dintre sine și alteritate încât să cuprindă și
taina chipului lui Dumnezeu, se poate depăși conflictul finalităților, în direcția unei deprinderi a gestului fundamental
de dăruire ce se constituie în orizontul comuniunii, și care exprimă creșterea
de la măsura filială a primirii darului dumnezeiesc la măsura manifestării dragostei
și a purtării de grijă părintești față de toate făpturile.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu