Când
totul pare pierdut, pradă nepăsării și deznădejdii, rămâne să te susțină acel fond
de iubire necondiționată ce depășește capcanele luptei pentru supraviețuire, sau
motivațiile individualiste ale parcursului uman în societate și în lume,
constituindu-se în orizontul realităților veșnice.
Căci
oricât de jos ai coborî pe scara existenței porți cu tine pecetea chipului lui
Dumnezeu, urma Lui neștearsă care se poate face matricea generatoare a unei
renașteri lăuntrice, a unei treziri a conștiinței în lumina fără umbră de
schimbare a iubirii Treimice.
Dacă
nepăsarea rupe legătura dragostei, ducând la felurite căderi, iar deznădejdea agravează
entropia spirituală, adâncind aceste căderi, compasiunea și nădejdea refac, în
lumina credinței, sinapsele virtuților, restabilind vederea cuprinzătoare dintru
înălțimea dragostei dumnezeiești.
Smerenia
se poate constitui ca punct de întoarcere al oricărei posibile căderi, ca
disponibilitate de a întoarce mintea spre Dumnezeu, de a-I invoca ajutorul și
de a lăsa să lucreze Harul Lui.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu