„Nimeni nu
poate să zică: Domn este Iisus, –
decât în Duhul Sfânt” (2 Cor. 12, 3). Pogorârea Duhului Sfânt este mișcarea
care însoțește nevăzut înălțarea lui Hristos la Tatăl, pentru a se face
cunoscut faptul că aceasta din urmă nu reprezintă o părăsire a umanității, ci o
îmbrățișare mai vie a ei din însuși sânul Dumnezeirii.
De
aceea, Duhul Sfânt vine să ne mângâie cu simțirea prezenței lăuntrice a lui
Hristos, întru bucuria Tatălui Ceresc. Rugăciunea inimii, isihasmul creștin s-a
născut din dorirea intensă a actualizării acestei respirații mistice a
ființei ce alternează fluxul invocării numelui Domnului cu refluxul pogorârii
mângâietoare a Duhului Sfânt, fapt ce trezește conștiința vie a unei înnoiri, a
unei renașteri, a unei remodelări de sine după Arhechipul dumnezeiesc.
Mărturia
prezenței lui Hristos în inima noastră este înscrisă astfel de însuși Duhul
Sfânt, Cel trimis de Hristos spre a ne fi Călăuzitor spre deplinătatea
adevărului. Sfântul Duh pecetluiește în noi chipul Învierii lui Hristos ca
icoană a morții pentru legea păcatului și a preschimbării prin înnoirea minții
spre a sluji „întru înnoirea Duhului, iar nu după slova
cea veche” (Rom. 7, 6), ca să deosebim „care
este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Rom. 12, 2).
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu