sâmbătă, 18 iunie 2016

Frumusețea lucrurilor ultime (15)


„Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, – decât în Duhul Sfânt” (2 Cor. 12, 3). Pogorârea Duhului Sfânt este mișcarea care însoțește nevăzut înălțarea lui Hristos la Tatăl, pentru a se face cunoscut faptul că aceasta din urmă nu reprezintă o părăsire a umanității, ci o îmbrățișare mai vie a ei din însuși sânul Dumnezeirii.
De aceea, Duhul Sfânt vine să ne mângâie cu simțirea prezenței lăuntrice a lui Hristos, întru bucuria Tatălui Ceresc. Rugăciunea inimii, isihasmul creștin s-a născut din dorirea intensă a actualizării acestei respirații mistice a ființei ce alternează fluxul invocării numelui Domnului cu refluxul pogorârii mângâietoare a Duhului Sfânt, fapt ce trezește conștiința vie a unei înnoiri, a unei renașteri, a unei remodelări de sine după Arhechipul dumnezeiesc.
Mărturia prezenței lui Hristos în inima noastră este înscrisă astfel de însuși Duhul Sfânt, Cel trimis de Hristos spre a ne fi Călăuzitor spre deplinătatea adevărului. Sfântul Duh pecetluiește în noi chipul Învierii lui Hristos ca icoană a morții pentru legea păcatului și a preschimbării prin înnoirea minții spre a sluji întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche” (Rom. 7, 6), ca să deosebim care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Rom. 12, 2).

Florin Caragiu



Niciun comentariu: