“Ați fost chemați la libertate”, ne spune Sfântul Apostol Pavel, adăugând: “numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire” (Gal. 5, 13). În viața de zi cu zi, suntem condiționați de tot felul de lucruri, încât multitudinea acestor legături și neputința noastră de a ne elibera de sub povara lor a ridicat în mintea unora întrebarea dacă nu suntem cumva un fel de zombie, înlănțuiți fără putință de evadare în determinismul legilor fizicii. Libertatea este, prin urmare, definită prin opoziție cu aceste condiționări imaginate, la limită, a o anula. Cu toate acestea, relația interioară dintre libertate și iubire indicată de Sfântul Pavel, care vede în dragoste “legătura desăvârșirii” (Col. 3, 14), sau îndeamnă a păzi “unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efes. 4, 3), ne așază în fața unei alte perspective asupra libertății și asupra sensului condiționărilor ce prilejuiesc manifestarea ei. Libertatea nu mai reprezintă astfel un termen opus condiționărilor lumii, ci presupune o asumare a lor în direcția realizării unității Duhului, prin iubire. Căci câtă vreme libertatea se definește în reciprocă interioritate cu iubirea, nici o rețea de legături nu desființează automat libertatea, ci se constituie într-un punct de plecare sau o condiție inițială a ei.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu