poezia este un strigăt în pustiu
un soare la care, cu faţa-ntoarsă, visezi
cu picioarele bălăcindu-te-n apă
faci valuri
tragi în adânc umbra raţelor leneşe
verdele de fân cosit al sălciilor
amintirea unei femei aranjându-şi părul
cu coatele ridicate
linişteşte-te
de-abia te-ai aruncat în gol
îţi vâjâie urechile
încă nu se văd oamenii
poezia e feeria coborârii încetinite
dar tu întârzii cât poţi să apeşi
butonul de declanşare al paraşutei
săgetând aerul
până în ultima clipă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu