Tipologii în "Se întorc morții acasă", de Cornel Constantin Ciomâzgă

Dacă putem spune că în ultimii anii am avut parte de o bogată literatură a închisorilor, în volumul "Se întorc morții acasă" ni se prezintă problematica vieții de după martiriu, a vieții ce urmează trecerii printr-un univers concentraționar. Părintele Filip trece acest prag luminos, pătruns de harul sfințeniei, putând ajuta de acum înainte și pe alții să recupereze bunătatea pierdută a firii. Petre a căzut din har, devenind torționar în temniță, așadar nu numai că a lepădat el însuși harul, ci a silit și pe alții să cadă din har, purtând o îndoită povară pe conștiință. Însă după ieșirea din închisoare are de trecut o nouă încercare, pe drumul revenirii sale în fire.
Dacă experiența trăită în închisoare reprezintă pentru sfântul martir, întărit în har, o putere neclătinată în care răul nu găsește loc de intrare, pentru Petre, care primește prin duhovnic oportunitatea întoarcerii spre Dumnezeu, provocările interioare și exterioare deschid o răscruce: o cale este cea a dragostei și a neosândirii aproapelui, a întâmpinării răului cu bine, a răspunsului prin bine în fața răului, cealaltă este una a întoarcerii la logica antagonistă a răspunsului cu rău la rău, simultan cu o părăsire a harului și o expunere de sine în fața asaltului demonic, a răului ce se întoarce ca un bumerang la sine ca urmare a răului săvârșit în trecut.
Prin milostivirea și iertarea dumnezeiască, însă, este posibilă pocăința, ce realizează ieșirea din acest mecanism sordid al compensării răului prin rău. Forța răului este topită de iubirea de vrăjmași, care este semnul intrării într-un alt mod de viață, și anume al accederii la viața în Hristos.
O altă tipologie este cea a omului care a trecut prin martiriul temniței și a rămas prizonier al păcatului, captiv logicii răsplătirii răului cu rău, alternării plăcerii și durerii în cercul vicios al înstrăinării de Dumnezeu, de sine, de aproapele.
Putem remarca, de asemenea, tipologia celui ce-și chinuiește aproapele în afara temniței, în libertate, fără a fi constrâns la aceasta de vreun sistem opresiv, și constituind pentru semenul său o piatră de poticnire și o pricină de sminteală.
Taina duhovnicească filtrează, însă, răul săvârșit cu îngăduință dumnezeiască și pătimirea lui se face prilej al unei mai intense alipiri de bine, al unei stabilizări în bine, al unei întăriri în bine.
Mesajul cărții este unul dătător de speranță: este cu putință ieșirea din mormântul păcatelor, învierea la viața duhovnicească, depășirea logicii antagoniste a afirmării de sine în conflict cu alteritatea și îmbrățișarea iubirii ca mod de viață la care răul nu are aderență.

Florin Caragiu