poemul cunoștinței

fără îndoială demult am trecut pragul celor cuvenite

şi ni se pare că nu ne mai putem întoarce din drum.

sau poate tocmai noţiunea de drum ne joacă feste.

să ridicăm pleoapele în întunericul ăsta dens

ce caută cu disperare să iasă din globii noştri oculari.

ştim totul şi nu facem nimic

si nefăcutul însuşi se plimbă agale peste noi,

până ce dragostea îl duce cu ea peste apa învolburată şi iute

şi nu mai ştim ce e cu noi

şi cât de mult ne-am schimbat.