despărțire

să conduci la groapă un prunc

e ca şi cum te-ar împinge vederea

să preschimbi mersul lumii.

în miezul zilei

noaptea vine pe vârfuri.

îl sărută pe frunte,

pune un deget pe buze,

te trage afară din tine,

arătându-ţi răni

în care pulsează lumina.

nu ştim ce e moartea,

nu găsim viaţa.

lacrimile ni se învălmăşesc,

ne apropie unul de altul.

îşi face veacul în noi o absenţă

ce nu se şterge –

ce poate să vindece.