imago mundi

un fir de păr ne desparte 

de cei ieșiți din morminte

după ce s-a rupt catapeteasma.

au spus ceva ei, înviații, 

celor ce în jurul lor gravitau,

privind de la o oarecare distanță 

gesturile liniștite,

lumina șiroindu-le pe veșminte, 

fără a avea curajul să se apropie,

fără a-i lăsa inima să se-ndepărteze?

sau a fost de-ajuns arătarea lor – 

dezobișnuită de oboseala timpului – 

umbletul lor familiar într-un spațiu străin,

să clatine imaginea uzată a lumii?