când
erai mică îți plăcea să fii salvată
visai
asta
în
simțurile tale rănite de frumusețe
acest
„nimic” ce se-ntâmplă
când
stau lângă tine și simt translația clipei
alungă
urâtul
face
să meargă lucrurile
uimite
că le țin picioarele
pe marea aceasta de neîmpliniri
în care înoată
oamenii
ești
în felul tău
o
icoană în locul gol al ferestrei
pusă
acolo
nu
să nu mai fiu furat de priveliștea lumii
ci
să fiu răpit
de
dragostea ce face un chip nemișcat viu
se
spune că atunci când ne naștem
spunem
„da” vieții
chiar
dacă ni se arată-ntr-o clipă
toată
grozăvia ei
pentru
că bucuria asta de a fi
e
liniștea fără valuri a adâncului
în
care Dumnezeu iubește
și
noi am simțit-o
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu