în orice colț ajungi ai impresia că ești așteptat:
câte o bătrânică îți răspunde cu un zâmbet ieșit din poveste.
la ieșirea dintr-o prăvălie unde n-ai luat nimic
simți nevoia să spui că te vei întoarce.
ai intrat într-o mare familie, în care rufele spălate
se atârnă la balcoane, colorând văzduhul.
miroase a curățenie lună.
pe străduțele înguste și-ntortcheate,
la orice pas, apar locuri de-nchinare.
femeile dau cu mopul pe caldarâm, înaintea ușilor deschise
cu perdele albe, lăsate, dincolo de care transpare viața
așa cum e ea, terra rosa, fără granițe ferecate și dure.
glasuri sonore se-ntretaie ca un duel de armonice.
în aerul dens de lumină,
oamenii ies afară în valuri printre căsuțele-ndesate una în alta.
în labirintul de ulițe n-ai febra căutării unei ieșiri,
ci vrei să te pierzi la nesfârșit, cu ochii în patru,
atent la apariția motocicletelor negre.
la o aruncătură de băț, dincolo de zidurile groase și albe,
în bătaia lampioanelor scânteiază pielea-ncrețită a adriaticei.
semne discrete ne vorbesc despre sărbătoare
și puterea dragostei de a da rost întâmplării.
sună clopotul.
orașul umple piața San Nicola să privească
spectacolul de lumini proiectat pe zidul bisericii.
în feeria de linii și nuanțe, minunile sfântului
revarsă peste poporul adunat pacea lui Dumnezeu,
ca noi să fim în Hristos una.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu