joi, 19 decembrie 2019

Rugăciune la Nașterea Domnului


frescă, Gračanica


Doamne Iisuse Hristoase, fă din inima mea săracă în bine iesle a Nașterii Tale, loc în care să-Ți pleci capul, să simt flacăra dumnezeirii Tale unită cu preacurată omenitatea Ta, ca pe o taină a Vieții și Învierii din care, împărtășindu-mă, să mă curățesc de păcate și să slăvesc bunătatea Ta nemărginită.
Dragostea mea, bucuria mea, lumina mea, Iisuse, Pruncule mântuitor, smerita mea închinare să fie leagăn al Întrupării Tale în gestul ființei mele ce se aduce prin Tine și împreună cu Tine Tatălui Ceresc, nu cu slaba mea voință și cu neputincioasele mele puteri, ci cu voia și puterea Sfântului Duh ce lucrează în numele Tău preasfânt.
Dezleagă-mă de legăturile patimilor ca să dobândesc nerăutatea unui prunc, fără de care voi rămâne în afara împărăției Tale veșnice.
Vino la mine, cel rătăcit, ca să pot veni la Tine, pune în inima mea cuvântul Tău mântuitor, ca să mi se dezlege limba spre lauda iubirii și a sfințeniei Tale. Trimite îngerul Tău să mă călăuzească din cerul minții, asemeni stelei pe care au urmat-o magii de la răsărit, ca să Te aflu pe Tine, Răsăritul cel veșnic, și să-ți aduc în dar mintea și inima, întreagă ființa mea și lumea toată, să le prefaci așa cum știi.
Iartă-mă și mă izbăvește de tot răul, învață-mă să fac voia Ta și să mă împărtășesc întru cunoștință cu dumnezeieștile Taine, ca să strălucească în mine, cel opac și întunecat, icoana Nașterii Tale în lumina neînserată a Sfântului Duh și să strig împreună cu Voi: Avva, Părinte!
Ajută-mă să deslușesc iconomia iubirii Tale în tot ce se-ntâmplă: cele ce văd, ce aud, ce miros, ce gust, ce ating, ce gândesc, ce judec, ce cuvântez, ce-mi amintesc, ce întrevăd, ce simt, ce doresc, ce intuiesc, ce raționez, ce contemplu, și să mă fac părtaș ei prin rugăciunea și închinarea mea.  
Creația este menită să fie un altar al iubirii Tale. Fie voia Ta în mine, ca să slujesc lui Dumnezeu Cel închinat și slăvit în Treime pururea. Vino, Doamne, să împărățească în făptura Ta dragostea. Picură mirul milostivirii Tale din pecetea chipului Tău dumnezeiesc peste sufletele și trupurile noastre, revărsându-l mai departe peste toată zidirea, ca să nu mai fim despărțiți de Tine, ci să viem ca mădulare ale Trupului Tău cel sfânt, mișcate de suflarea Duhului Sfânt, cu binecuvântarea Tatălui nostru Cel din ceruri și mai presus de ceruri. Amin. 



Niciun comentariu: