vineri, 20 decembrie 2019

NOU la editura Platytera: Părintele Valerian, "Dialoguri la hotarul de taină"




Am bucuria de a vă anunța apariția la editura Platytera a cărții: 
Părintele Valerian (fostul actor Dragoș Pâslaru), "Dialoguri la hotarul de taină" (190 pp.). 
Vă recomand acest volum spre lectură și ca pe un minunat cadou de sărbători.

"Cartea aceasta de Dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Lumea de azi ne sufocă spiritul dacă nu știm să ni‑l salvăm căutând mântuirea în sfatul Părinților. Chemăm binecuvântarea Domnului peste toți cititorii acestor Dialoguri duhovnicești!"

Mitropolitul Serafim

"Asta e pecetea cărții acesteia. O privire desprinsă dintr‑un Rai interior spre noi, agitații pelerini ai luntrei învolburate în furtuni. Nu e vorba de o carte de teologie la modul în care teologia zace pe taraba de valori a lumii de astăzi. E un soi de teologhisire șugubeață, pe alocuri, care deschide respirația spre oxigenul cuminte al Bisericii. Este cumințenia articulării nevoii de prieten, de model, de punte de cultură spre marea Cultură. Aceea a cunoașterii ori măcar re‑cunoașterii lui Dumnezeu. Avva Valerian pus în „ieșire la cuvânt” de prietenii săi. Oameni stând de vorbă. Raiul deschizându‑se. Oameni. Vorbă. Cuvânt Întrupat".

Părintele Constantin Valer Necula

"În tot ceea ce spune, Avva Valerian caută cu discernământ și purtare de grijă părintească folosul duhovnicesc, spre rodirea învățăturilor lui Hristos Însuși, Căruia și‑a închinat viața, chemându‑ne și pe noi spre izvoare. Căci numai în acest mod putem spera la o înnoire reală a vieții, descoperind chipul după care am fost creați și zestrea de sfințenie ce‑și așteaptă în veșnicie rodirea".

Florin Caragiu 


Niciun comentariu: