Piatra
de la gura mormântului poate fi înțeleasă și ca o imagine a ceea ce blochează
trecerea noastră de la modul vieții spre moarte la modul vieții înviate. Uneori
o stare de depresie ne face să ne simțim ca și cum am avea o stâncă pe suflet.
La fel ne apar temerile și îngrijorările noastre paralizante, sau gândurile apăsătoare
și ideile fixe ce parcă ne sufocă viața, închizându-ne orizontul. Rațiunea lipsită
de lumina harului divin sfârșește în căi înfundate sau cercuri vicioase. Nu
vedem lumina de la capătul drumului și acest lucru ne provoacă un rău de viață,
o criză de sens ce ne înstrăinează de ceilalți și de noi înșine. Nu întrevedem
o soluție de ieșire prin propriile puteri din acest con de umbră. Avem nevoie să
reconștientizăm însă cărui chip aparținem. Natura căzută, rezistentă față de purtarea
de grijă și lucrarea dumnezeiască, nu este adevărata noastră fire. Avem nevoie
de o rază de speranță, de o scânteie de credință, de flacăra dragostei pentru a
ne regăsi firescul iconic, eliberat de orbirea existențială a înstrăinării de
Dumnezeu.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu