Orizontul
de așteptare al vieții creștine este pătruns de iubirea lui Dumnezeu ce-l
deschide: „Zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă,
rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi
mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică” (Iuda 1, 20-21).
Iubirea este esența poruncilor dumnezeiești: „Şi aceasta este iubirea, ca să
umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru
început, ca să umblaţi întru iubire” (II In. 1, 6). Iubirea este semnul
trecerii de la moarte la viață ce are loc înainte chiar de sfârșitul vieții pământești:
„Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu
iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I In. 3, 14). Iubirea, însă, se cere adeverită
prin faptele ei și prin aderența la adevăr ce înseamnă răspunsul afirmativ la
chemarea Logosului dumnezeiesc: „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din
gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr
şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre” (I In. 3, 18-19). Accesul
la cunoașterea lui Dumnezeu este în ultimă instanță posibil doar prin iubire: ‚Cel
ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I In.
4, 8).
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu