Martirul
creștin mărturisește despre Dumnezeu ca despre Viața dumnezeiască, ce dă chip și logos
vieții create, și astfel îi imprimă o menire de împlinire prin participarea la taina Iubirii Treimice mai presus de fire: „Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat
viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său” (I Ioan 5, 11). Martiriul
astfel în esența sa este o „mireasmă a vieţii spre viaţă” (II Cor. 2, 16), o mărturisire
a vieții după chipul ei, prin dumnezeiescul Har ce ne-a dăruit „toate cele ce
sunt spre viaţă și spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a
chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa” (II Pt. 1, 3). Este o preaslăvire a
lui Hristos în trup, „fie prin viață, fie prin moarte” (Filip. 1, 20), întrucât
prin îmbrăcarea hainei Duhului Sfânt ceea ce este muritor urmează „să fie
înghițit de viață”
(II Cor. 5, 4), roada sa fiind „spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică” (Rom. 6, 22). Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca omul „viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10),
iar împărtășirea cu Dumnezeiasca Euharistie se face izvor de „viaţă veşnică” (Ioan 6, 54).
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu