Se
întâmplă ca o atitudine negativă sau o dispoziție rea să se manifeste ca o
formă de (auto)maltratare dezvoltată ca reacție (regresivă) la ceea ce este resimțit ca un deficit de iubire.
De
aceea, de multe ori îndreptarea acestei devianțe nu poate reuși prin mijloace
constrângătoare, ce pot amplifica strigătul suferinței negate, ci prin influxul
dragostei înseși, cea care restabilește echilibrul tulburat al conștiinței,
temperând manifestările dizarmonice ale nevoii de iubire împărtășită.
Iubirea
constituie, prin urmare, în acest caz, modalitatea cea mai eficientă de
îndreptare a legii, canonul prin care putem răspunde chemării prezente în
miezul oricărei suferințe, sau al oricărui simptom nevrotic ce exprimă
„prezența unei absențe”.
Iubirea
este esențialmente prezență pentru celălalt, donație ce umple golul de comunicabilitate,
și răspunde așteptării profunde a conștiinței de a se răspunde cu bine la rău.
În acest caz, o acțiune negativă se aseamănă cu primul pas al unei demonstrații
prin reducere la absurd, ca o ipoteză ce așteaptă să fie infirmată de iubirea
însăși.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu