Constantin
Noica observă calea întoarsă spre ființă a conștiinței, ca o modalitate de
răsturnare a modului entropic al existenței actuale prin prinderea lucrurilor, „dincolo
de ceea ce devine”, în „țesătura a ceea ce trebuie să fie”, petrecându-le „prin
firele ființei”.
Înțelesul
„mlădiat” al ființei despre care vorbește filosoful român lasă în urmă „orice
îngheț”, astfel încât „tot belșugul de opoziții în care poate intra ființa
exprimă, în limba noastră, nu depărtarea, ci intimitatea cu lumea”.
În
ființa însăși, ca spațiu privilegiat al conștiinței intersubiectivității sau al sesizării
dimensiunii comunitare a existenței, stă, așadar, capacitatea conexiunilor
globale, putința de a te pune în locul celuilalt și de a realiza sinteza dintre
sine și alteritate, dintre implicare și detașare, dintre subiectivitate și obiectivitate.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu