În
actul cunoașterii, se disting două momente legate între ele a căror înlănțuire
se aseamănă unei respirații vitale pentru consistența, coerența și anvergura ei. Este
vorba despre momentul expansiunii, al lărgirii perspectivei, al cuprinderii din
mai multe perspective chiar, și momentul concentrării, al focalizătii atenției,
al precizării sau punctării detaliilor.
Ambele
procese își au limitele lor gnoseologice. De la un ordin de mărime încolo,
orice extindere a privirii pierde din claritate, fie că se întâmplă în domeniul
macroscopic, fie în cel al realităților infinitezimale. Tocmai de aceea este
nevoie de o continuă alternare a celor două momente, pentru că fixarea pe unul
singur dintre ele duce la un inevitabil impas.
Astfel,
în orice demers cunoscător aveți grijă să păstrați funcțională această alternanță
benefică, lărgind pe de o parte orizontul prin deschiderea față de nou, prin
asimilarea, precum și interconectarea cunoștințelor din varii zone ale
realității, prin atitudinea dialogală, non-reducționistă, prin exersarea operației
de amplificare, de constituire participativă a înțelegerii cu tindere spre o
vedere cuprinzătoare.
Și
atunci când ajungeți la limita dincolo de care claritatea se pierde, nu vă
opriți brusc mișcarea, nu vă retrageți într-un gest reflex, retractil, ci
lăsați intuiția și, mai adânc, conștiința să meargă un pic mai departe, să
respire aroma infinitului tainei.
Apoi,
în mod natural, lăsați mintea să revină într-o mișcare de reflux spre exersarea
discernământului, spre focalizarea atenției și operarea distincțiilor, spre
găsirea verigilor care leagă strâns trupul împrăștiat al cunoașterii, spre o
bună și continuă reașezare pe fundamentele tradiției.
Mergeți
de asemenea până la limita clarității vederii, și nu vă opriți brusc atunci
când pierdeți pământul rigorii de sub picioare. Lăsați, în același fel, intuiția
și, mai mult, conștiința să înainteze liber dincolo de zona sesizării
contururilor ferme, gustând așișderea din lumina și liniștea tainei.
Acest
exercițiu mental este foarte folositor pentru o continuă oxigenare și integrare
a corpului informațional ce are nevoie să fie asimilat vieții.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu