Extrovertirea
și introvertirea ca forme de evadare în, respectiv din realitatea exterioară
exprimă un anume deficit de conștiință, conștiința fiind cea care catalizează
raportul dintre sine și alteritate, sau dintre realitățile lumii interioare și
cele ale lumii exterioare, acționând asemenea unei esențiale enzime ce face
posibilă buna desfășurare a procesului de asimilație psihică a experienței.
Lumina conștiinței induce în evenimentele exterioare acea strălucire familiară
ce poate intra în rezonanță afectivă cu starea lăuntrică a ființei, făcând-o să
transpară prin ele. Reciproc, razele conștiinței răspândesc până în adâncimile
sinelui chemarea de a ieși din sine întru întâmpinarea celuilalt, nevoia de a
trăi bogăția experiențelor intersubiective. Conștiința face ca realitatea
interioară și cea exterioară să-și comunice însușirile, să se iconizeze prin
întâlnirea uneia cu cealaltă, în lumina chipului dumnezeiesc.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu