Fiind
suflet și trup, omul are doi poli ai intrării răului în suflet, mândria și
lăcomia. Sfinții Părinți consideră duhul mândriei și duhul lăcomiei ca pe
pricinuitoare ale căderii omului și izvoare ale tuturor patimilor.
Mândria,
de sorginte demonică, este patima intrată în fire prin îngerii căzuți, care i-au
ispitit pe primii oameni, ce nu aveau firea întărită în bine prin împărtășirea
din Pomul Vieții. Atrăgându-i în patima lăcomiei, aceștia nu au ascultat glasul
conștiinței și au căzut, deschizând în sine prin cunoștința amestecată a
binelui și răului o adevărată cutie a Pandorei.
Mândria
e proprie spiritului înstrăinat de chipul iubirii dumnezeiești, producând
iluzia solipsismului, iar lăcomia e proprie cugetului trupesc înstrăinat de har și
rezistent acestuia, care lasă în umbră sufletul, generând iluzia materialismului.
Fiind
suflet și trup, omul are doi poli ai intrării răului în sine, mândria și
lăcomia. Acestea au o orientare comună, caracterizată prin tendința
înstrăinării de propriul chip și de împărtășirea dumnezeiască. Această
orientare iconoclastă dezactivează liturghisirea de către suflet a dragostei
divine în altarul trupului. De aceea smerenia și înfrânarea sunt socotite de
Părinții Bisericii primele două căi ale ieșirii din robia patimilor, în vederea
improprierii modului euharistic al vieții.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu