duminică, 27 septembrie 2020

Despre mândrie și lăcomie (1)


 

Fiind suflet și trup, omul are doi poli ai intrării răului în suflet, mândria și lăcomia. Sfinții Părinți consideră duhul mândriei și duhul lăcomiei ca pe pricinuitoare ale căderii omului și izvoare ale tuturor patimilor.

Mândria, de sorginte demonică, este patima intrată în fire prin îngerii căzuți, care i-au ispitit pe primii oameni, ce nu aveau firea întărită în bine prin împărtășirea din Pomul Vieții. Atrăgându-i în patima lăcomiei, aceștia nu au ascultat glasul conștiinței și au căzut, deschizând în sine prin cunoștința amestecată a binelui și răului o adevărată cutie a Pandorei.

Mândria e proprie spiritului înstrăinat de chipul iubirii dumnezeiești, producând iluzia solipsismului, iar lăcomia e proprie  cugetului trupesc înstrăinat de har și rezistent acestuia, care lasă în umbră sufletul, generând iluzia materialismului.

Fiind suflet și trup, omul are doi poli ai intrării răului în sine, mândria și lăcomia. Acestea au o orientare comună, caracterizată prin tendința înstrăinării de propriul chip și de împărtășirea dumnezeiască. Această orientare iconoclastă dezactivează liturghisirea de către suflet a dragostei divine în altarul trupului. De aceea smerenia și înfrânarea sunt socotite de Părinții Bisericii primele două căi ale ieșirii din robia patimilor, în vederea improprierii modului euharistic al vieții.

Florin Caragiu 



Niciun comentariu: