“Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa,
roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi
va răsplăti ţie” (Matei 6, 6). Rugăciunea de taină, discretă este cheia
schimbării la față a persoanei și lumii. La fel, în mijlocul lumii, prezența
discretă în gest iconic, care este acea stare de spirit a întregii ființe ce trăiește
cu conștiința stării descoperite înaintea lui Dumnezeu.
Logica afirmării de sine în
detrimentul comuniunii este adânc înrădăcinată în reflexele noastre biologice, în
memorialul moștenit genetic de la înaintași și dobândit prin păcatele noastre. Mântuitorul
răstoarnă tarabele acestei logici antagoniste a lumii căzute, când vorbește
despre o logicü a smereniei, căci, “oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca
14, 11).
Sfântul Apostol Pavel mărturisește
despre același mod chenotic al dragostei, când spune: “Nu faceţi nimic din duh
de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai
de cinste decât el însuşi” (Filipeni 2, 3). Trecerea la acest tropos
necontrar, perihoretic al ființării este taina înnoirii noastre, căci Domnul
Însuși va schimba la înfățișare cu dumnezeiască putere trupul discret al
smereniei noastre, “ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3, 21).
Îmbrăcând veșmântul de basm al smereniei (Coloseni 3, 12), te faci nevăzut puterilor vrăjmașe și afli harul (Petru 5, 5), puterea lui Dumnezeu ce se desăvârşeşte în slăbiciunea firii noastre (II Corinteni 12, 6). Prezența discretă ne face, astfel, primitori ai eshatologiei discrete, inaugurate de Hristos în Trupul Lui cel înviat.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu