un taur şi-o gărgăriţă. aceste imagini
nu se dau despărţite în mintea mea,
de parcă o tijă de oţel le-ar lega.
ce pot avea în comun? şi totuşi,
gărgăriţa apare pe-un corn suită,
fluturându-şi aripile. iar taurul
şi-l ridică încet, ajutând-o să-şi ia zborul.
auzisem că şapte generaţii de vulpi
au fost crescute cu dragoste,
iar la sfârşit progeniturile erau blânde,
ca nişte câini de casă. acum taurul
coboară dealul, iar gărgăriţa stă nemişcată
lângă genunchi, pe o tufă-nflorită.
după ce te cunoaşte, cuiva nu-i mai place
de tine – privirea devastată, ca o colină
cu arborii smulşi, un râs absent şi locul tău
deja e-n altă parte – ca sporii de păpădie
când sufli spre ei, se risipeşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu