am ascultat strigătul intens, de trompetă,
al păunului alb ce-şi ţine încordat
evantaiul. aparatele foto, clipind, fură
crâmpeie din trista-i strălucire. ne plimbăm
pe malul lacului cu ochii la valuri,
peste care cerul se-aşterne, ca un văl de mireasă.
lebede albe, negre, se învârt în ţarcul de apă.
gâtul lor, uşor frânt în mijloc, îi încântă
pe copiii veniţi cu mamele lor de mână.
două vaporaşe şi o duzină de bărci traversează
oglinda lichidă. peste tot, biciclete şi role.
piste înclinate, pe care tineri urcă
şi coboară-n viteză, răsucindu-se-n aer.
aproape că am uitat ce-mi zice unul şi altul,
că trebuie să laşi poezia, ca să faci bani.
dar amintirea unui porumbel nemişcat,
într-un cuib dintr-un colţ de clădire,
nu se şterge. nici chipul tău, deşi cuvintele
ascuţite ca un pumnal cad pradă uitării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu