odihna e în chiar aceste rădăcini uriaşe,
scoase la soare, pe malul întărit cu ţăruşi.
ţintind cu undiţa departe, lângă plutitoare
felii de pâine, pescarul prinde caraşi. îi trage
încet spre sine, îi scoate afară şi-i mângâie,
înainte de a le da drumul din nou în apă.
e un joc liniştitor, lângă fâşia de pământ
cu puieţi altoiţi, ce dau muguri. pe aici
au fost mlaştini şi o droaie de şerpi, iar acum,
trei cabane şi-n dreptul lor, trei lacuri.
două gâşte sălbatice îşi iau zborul şi trec
din primul lac în următorul, apoi în al treilea.
oare pe unde-şi are culcuşul, în desişuri, bambi,
căpriorul lăsat liber cu luni în urmă?
mai apare câteodată pe creste, adulmecă văzduhul
şi caută o clipă spre vechii lui prieteni.
crapii aruncaţi în ape acum nişte ani,
au tot crescut în adânc. dintr-un leagăn
prins de un arbore gros, văd legănându-se
norii. seara se lasă ca o istorie
ce prinde viaţă îndată ce-a fost povestită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu