toată ziua am vorbit în germană
cu prietenii. în muzeul de artă,
luchian priveşte dincolo de noi:
nu mai poate, deja, ţine pensula.
din cameră în cameră, trecem
ca dintr-un veac în altul. suntem
pe jumătate închişi în piatră,
dar somnul ei visează un chip.
hercule arcuit peste gâtul leului
strânge la piept propria viaţă.
icoanele vechi ne află prin săli
şi ne întorc către un viitor
la care, a căuta, arar îndrăznim.
înainte de a-ntoarce faţa spre ele
suntem priviţi. şi luăm lumină
pentru clipele-n care ne-ntrebăm
de ce ne-am născut.
bem limonadă cu mentă într-un bar
clădit din ruine şi sticlă. ne amintim
de zilele-n care defilau tancuri pe străzi
şi cărţile din biblioteci au ars, cum
ard lucrurile la capătul timpului, când
limbi de foc peste limbile amestecate
se-aşază - aidoma liniştii peste cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu