sunt cu tine şi spun „Tatăl nostru”
peste muşchii speriaţi, când sare minutarul
ceasului de lemn şi soarele se-ntinde cu făcăleţul
pe corp. despărţindu-ne, luăm acest gălbenuş
ascuns în părul desfrânatei ce-L cunoscu
pe Hristos. la picioarele Lui semănăm,
precum îndrăgostiţii, dar şnurul lor,
tăiat din gândul nostru, leagă acum cuvinte
ce nu se mai aud la ureche: le strângem
din praf, unde roţile se-nvârtesc în gol
şi tristul învingător, căzut în ţărână, scrie:
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu