tristeţea şi mânia ta scapără
într-un cufăr cu peşti desenaţi.
mă întreb dacă nu cumva e un vis
acest vis, în care-mi vorbeşti
pe limba părinţilor tăi.
fiecare cuvânt pe care nu-l înţeleg
sau îl uit eşti tu însăţi - o scară
ce se înclină, desprinsă de pereţii de aer
siguri. şi până jos fiecare clipă cu tine
se face o pulbere fină, în care chipul
se-ngroapă, încetinind timpul.
şi pământul se topeşte de nerăbdare,
transpiră şi plânge ca un copil
după jucării. e un vis acest vis.
e o apă acest pământ
în care feţele noastre se cufundă
cu ochii deschişi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu