gelu merge şi zece ore pe zi, colindă,
una după alta, străzile oraşului.
zici că s-a născut în mers, aşa-i prieşte.
după primele trei-patru ore de marş,
simte o oboseală plăcută. şi, de aici
încolo, parcă îl poartă picioarele singure.
e cel mai bun tovarăş de plimbări,
numai să nu-l ţii de vorbă,
pentru că în timp ce străbate distanţele
el visează. nimeni nu ştie ce. dar aşa
zic unii şi alţii, că uneori zâmbeşte
enigmatic, alteori grăbeşte pasul
ca şi cum ar urmări ceva sau pe cineva,
câteodată se-ncruntă şi aproape că stă pe loc,
dar nu se opreşte niciodată. când n-avea
de lucru, făcea cumpărături la jumătate
de cartier. mai nou lucrează la poştă.
abia seara târziu cade lat de oboseală
în patul unei cămăruţe de la mansardă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu