sâmbătă, 28 aprilie 2012
înstrăinare
te îndepărtezi de un om
cum ai porni spre el
pe drumul cel mai lung posibil,
şi-n tot acest timp te rogi
să fie iubit. luna şi soarele
se dezlipesc de pe cer şi cad
în dreptul tău. nu există ieşire
din acest întuneric ce te acoperă
ca o judecată înainte de vreme,
doar o speranţă fără alt sprijin
decât numele Domnului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
frumos
multumesc!
Trimiteți un comentariu