skip to main |
skip to sidebar
oraşul din vis: rada
rada are un defect de vorbire.
cuvintele-i ies din gură neclar,
cu un uşor şuierat, iar când observă
că i s-a remarcat beteşugul,
îşi scarpină cotul până la sânge,
discret, cu unghiile sfărâmicioase.
a căpătat, în timp, o eczemă. vorbeşte
cu glas scăzut şi îşi maschează gura
cu palma. o clipă pare că vrea
să spună ceva, dar în următoarea
îşi reţine cuvintele. te ascultă atent
şi aprobă din cap. dacă o întâlneşti,
face un semn de salut, surâde,
uşor încurcată, şi preferă să mimeze
o oarece grabă. se uită cu nesaţ
la tot felul de filme, intră în sălile
de cinema cu bucurie pe chip şi iese
tot tristă. se roagă să nu-i vadă nimeni
pe drumul către casă, lacrimile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu