vai, cine nu se leapădă de poet
când rămâne tăcut şi-i tremură de somn buzele,
în care bate un gong de mătase?
uşile închise ale feţelor sunt blestemate să-l uite
afară, între tufele de regina nopţii.
însă oasele-i trosnind se aşază pe scândura tare
ca o navă cosmică, în care se deschide o trapă.
ce împreună-călător ar zice
că în lumea neîncepută de om lucrurile
nu apar părăsite? dar se fac pe loc frumoase,
pentru că visul sapă o gropiţă
în obrazul lor înroşit şi atunci raiul
n-ar trebui căutat prea departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu