m-am înstrăinat de mine cu aceeaşi putere
cu care am ieşit pe uşă, în noapte.
iubirea nevăzătoare e singura şansă
de a te îmbrăţişa fără a se întoarce zăpezile.
tremuri de frig, iar fruntea scoasă din menghină
se răstoarnă de cealaltă parte a lumii.
am mâncat ultima farfurie cu ştevie,
când pliscul de pasăre răpitoare a lovit aerul –
şi s-a crăpat ca o gheaţă subţire,
din care iese acum singurătatea paştilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu