îmbraci ca pe un copil acest oraş:
prin fiecare braţ întins tragi o mânecă
şi scoţi pe la capăt degete reci,
care te ţin atât de uşor
încât nu te poţi desprinde.
ţi se spune ceva la ureche
într-un colţ de stradă,
pe treptele sparte ale unei clădiri,
în care, demult, lucirea unei oglinzi
a oprit jocul cu pietre – şi te-ai întors
spre vrabia intrată pe geam,
cu sentimentul că tot ceea ce ea
a văzut nu ţi-e străin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu