treci prin pereţi de apă,
luând în ochi strania refracţie
a unui copac înflorit,
în colţul unde-ţi legi hamacul:
o parte din umbră o vei păstra,
alta ţi se va lua.
cerneala părăseşte hârtia
pe care ţi-ai scris viaţa –
simţi asta ca pe o eliberare,
fără să uiţi că pământul pe care calci
şi în care te afunzi încet
are memoria intactă a dragostei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu