ca o raţă pe apă luna plină alunecă
şi rămâne încurcată în crengi deasupră-le
– un răspuns la o rugă uitată? –
pe când şoldul aidoma cu al unor secerători
se leagănă. ce seceră ei, dacă nu acest rod
pe care-l seamănă feţele, ce-n străfulgerări
se preschimbă, după care îndelung
nemişcate rămân? ce auz le e şoaptelor
tobogan? stau la o masă şi gustă
unul răcoarea, altul căldura, şi fiecare
simte că timpul curge de sus în pahare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu