Amintesc aici şi de părintele Zosim Oancea, ale cărui memorii privind anii de detenţie au apărut în lucrarea „Datoria de a mărturisi. Închisorile unui preot ortodox” (ed. Christiana, 1995). Părintele Zosim are şi o interesantă lucrare intitulată „Trup şi Existenţă sau Organicismul” (Liga Română de Misiune Creştină, Cluj, 1998), zămislită – după cum mărturiseşte autorul – „din meditaţia asupra misterului Sfintei Treimi (…) într-un mediu de totală izolare de lume şi de orice informaţie, o celulă din temniţa Aiudului” (p. 167). Trupul, din perspectiva părintelui Zosim, e definit ca „o unitate existenţială, determinată de identitatea: de geneză, de viaţă şi de finalitate” (Idem, p. 75), în organicitatea raportării, participării şi cuprinderii sale la taina Întrupării dumnezeieşti, a Trupului comuniunii (Trupul lui Hristos, Logosul atotţiitor şi desăvârşitor). Nu pot să uit cum, simţind încredinţare de sus spre a-şi exercita slujirea de preot întru ajutorarea colegilor de suferinţă din închisoare, părintele Zosim a putut să-şi aducă aminte în chip minunat întreaga rânduială a Sfintei Liturghii, putând să slujească, să spovedească şi să împărtăşească pe mulţi deţinuţi de la diferite etaje ale temniţei, coborând cerul în iadul terorii dezlănţuite, cum o făceau creştinii din primele veacuri în vreme de cruntă prigoană.
Un alt părinte care a slujit Sfânta Liturghie în temniţa din Aiud, riscând pedepse sălbatice, a fost părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Memorabil şi semnificativ pentru puterea credinţei în Hristos, ce poate muta munţii, în particular inimile cele mai împietrite, făcând în iad un „colţişor de rai”, este episodul în care, confiscându-se pâinea necesară pentru Sfânta Liturghie, părintele Calciu a îndrăznit să ceară celui mai înfiorător temnicer, ce-l supusese la cele mai teribile torturi şi umilinţe, să-i dea o cât de mică bucăţică mică de pâine spre a săvârşi Liturghia. Ca răspuns, în mod uimitor, acea fiinţă cu totul abrutizată i-a dat o felie de pâine întreagă, nespunând nimic, în loc să-l stâlcească în bătaie. Această pâlpâire de omenie, venită din chipul lui Dumnezeu care nu se şterge în om nici chiar atunci când e acoperit cu totul de patimi, l-a făcut pe părintele Calciu să resimtă în faţa acestei „minuni” o asemenea bucurie lăuntrică, încât spunea că a săvârşit cu acea pâine cea mai frumoasă şi înălţătoare Liturghie din viaţa sa.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu