calc pe o spinare de apă până ce-i trosnesc oasele
şi o toropeală plăcută cheamă vietăţi din adânc.
ca printr-o lupă văd satul prăbuşit într-un punct
şi ochii în care întunericul se scaldă zămislind forme.
gura deschisă a lunii absoarbe ţipetele copiilor,
pielea străbătută de contururi fine e o hartă a lumii.
sunt un ţinut locuit de mici animale de povară –
aceste gânduri ce mor la lăsarea nopţii,
sub greutatea unei strângeri de mână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu