„Toată grija cea lumească acum să o lepădăm”... Ce
legătură este între dragoste şi grijă? Nu este dragostea prin excelenţă
purtătoare de grijă? La cel fel de grijă, se referă, însă, pasajul liturgic din
Heruvic? Oare nu lepădăm grija
lumească tocmai spre a ne bucura de dragoste? Şi atunci, nu exprimă grija
lumească tocmai rezistenţa la schimbarea ce face posibilă înstăpânirea
dragostei? Care este motivaţia ce stă în spatele acestei griji? Grija lumească
apare provocată de frica de a păşi pe valurile schimbării. Este blocajul în a
renunţa la echilibrul precar al vieţii adaptate unui mod de viaţă în care
subzistă antagonismul între sine şi alteritate. Grija lumească reprezintă un
mecanism de apărare al „omului vechi”, blindat de armura unui egoism ce promite
satisfacerea poftelor şi eliminarea adversităţilor, cu preţul dragostei însăşi.
De ce implică dragostea renunţare? „Cine nu se leapădă de
sine, nu poate urma dragostei”, parafrazăm noi cuvântul biblic. În primul rând,
dragostea impune să ieşi din pământul nepăsării şi indiferenţei, şi să acorzi
atenţie celui de lângă tine, cunoscându-l şi înţelegându-l în resorturile sale
intime, purtându-te cu el aşa cum ţi-ar place să se poarte cu tine alţii. Cu
siguranţă, fără a face vreun compromis şi a devia în vreun fel de la modul ei
de a fi, dragostea ştie să se pună în locul celuilalt. Făcând astfel, ea nu îl
mai vede pe celălalt doar ca pe un potenţial pericol în calea satisfacerii
dorinţelor proprii. Mai degrabă se întreabă dacă nu cumva satisfacerea poftelor
nu constituie un risc la adresa împlinirii celuilalt.
Dragostea ştie că pe câmpul de luptă al intereselor
divergente bucuria unuia înseamnă durerea altuia, câştigul unuia înseamnă
pierderea altuia. De aceea, nu investeşte în acest teren minat, nu investeşte
în grija pentru desfăşurarea ostilităţilor. Dragostea nu are tactici de război,
ea este călăuzită de Duhul Sfânt, de Duhul înfierii care insuflă simţirea
fraternităţii universale. În acest sens, după cum am amintit, dragostea poartă
de grijă celuilalt. În fapt, a te îngriji de tine şi a te îngriji de celălalt
sunt acte interioare unul altuia.
Să urmărim legătura dintre dragoste şi pace, isihie. Modul
antagonist ce parazitează viaţa actuală creează o stare de fond a existenţei
caracterizată de tulburare, agresivitate, nelinişte, spaimă, angoasă, ură,
suspiciune, anxietate. Ele generează o tectonică de adâncime, de pe urma căreia
rezultă falii în mentalitate şi comportament. Dragostea acţionează în direcţia
unei schimbări nu doar a reliefului faptelor, ci a însăşi stării de fond a
existenţei noastre. Modul de a fi pe care îl instaurează dragostea are ca stare
de fond isihia. Iar pacea constituită de isihie nu este ceva în genul unui
armistiţiu convenit pe un câmp de luptă, ci o pace netrecătoare, statornicită
de prezenţa lucrătoare a Duhului Sfânt. Prin aceasta, dragostea dă viaţă
concretă unităţii din inima pluralităţii şi pluralităţii din inima
unităţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu