„Gustaţi şi vedeţi” că bună este dragostea... Pentru a
ieşi din cercul vicios al modului antagonist de fiinţare, nu ajunge să
cercetezi dragostea „din afară”. Dacă o faci şi rămâi spectator, vei avea
tendinţa de a face din ea un „pol” de putere pe această scenă a raporturilor
conflictuale necesare. De aceea, trebuie să guşti din dragoste pentru a o
înţelege. Modul dragostei nu obiectifică realitatea, ci o face co-subiect al
trăirii personale. De aceea, dragostea stimulează în mod fericit actul
imaginativ, dându-i o consistenţă iconică.
Obiectificarea realităţii urmează necesar unui mod de
gândire care are la bază separaţia disjunctivă şi opoziţia dintre eu şi
alteritate. De aceea este nevoie de o schimbare a minţii (metanoia) pentru a
participa la
realitate din postura nu de centru de putere şi utilizator sau consumator al ei cu revendicări de exclusivitate, ci ca
partener de dialog şi co-părtaş la darul dumnezeiesc al vieţii.
Realitatea înţeleasă în condiţia ei euharistică este
gustată din „paharul mântuirii”, adică din simţurile resetate pe coordonatele
desăvârşirii. Secţiunile de realitate decupate de simţuri nu mai sunt combinate
după o logică a dominării ei de către eul cunoscător, a dominării absolutiste a
întregului de către parte, a dictaturii părţii asupra întregului, dacă putem
spune aşa.
Devenită un act al dragostei, cunoaşterea realităţii
investeşte realitatea cu calitatea de împreună-subiect al propriei lucrări.
Astfel, câştigând în consistenţă dialogală, calitatea noastră de subiect al
realităţii se întăreşte pe măsură ce renunţăm la dreptul nostru de proprietate
asupra realităţii, la dreptul nostru de a o ţine în sclavie, şi o eliberăm,
prin dragoste, împărtăşind cu ea, printr-o autentică revoluţie a modului de a
gândi asupra-i, moştenirea de subiect şi demnitatea filială provenind din
pecetea dumnezeiască a vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu