Simțământul
vocației este probat de două lucruri fundamentale: pe de o parte, atitudinea
neezitantă de urmare a ei în pofida rezistențelor sau descurajărilor, a
piedicilor, presiunilor, împotrivirilor, sau pur și simplu a nerecunoașterii venite
din exterior, pe de alta, un profund simțământ de responsabilitate ce ferește
de derivă existențială, de excesul nociv, de ignorarea datoriilor față de
aproapele nostru, de autismul generat de o urmare oarbă a unei închipuite
vocații.
Or,
ceea ce pune în primejdie cel mai mult împlinirea vocației este îngustimea de
spirit, fixismul, formalismul rigid, fanatismul, orgoliul narcisist, lipsa de
trezie, de echilibrare a raporturilor dintre cele dinlăuntru și cele din afară.
Paradoxal,
așadar, carierismul poate constitui cel mai mare obstacol în calea împlinirii
vocației, în măsura în care reprezintă o urmărire lipsită de scrupule a unui
scop egoist, o urcare pe treptele îngustimii de spirit, în care le lipsești tot
mai mult de altruism, de generozitate, de aluatul darului ce dospește toată
frământătura vocației.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu