Limitele impuse de boala ta sunt ca un canon care, odată acceptat și respectat, te poate ajuta să pășești pe calea vindecării. Principala virtute pe care o poți dobândi de pe urma unei boli este răbdarea. Răbdarea este o poartă de intrare în cugetul tău a smereniei dumnezeiești și o condiție de posibilitate a schimbării minții (metanoia). Căci puterea schimbării durabile, paradoxal, nu poate veni dintr-o minte degrabă schimbătoare și nestatornică, ci are drept sprijin sigur taina răbdării neclintite.
Sentimentul
că „te
țíne apa” e semnificativ pentru
întregul vieții duhovnicești. În măsura în care te lași în voia lui Dumnezeu,
harul Lui te ține deasupra valurilor vieții. Iconomia dumnezeiască „țíne” conștiința umană curățită și luminată, în afara
agitației perpetue a gândurilor ce oscilează între trufie și deznădejde. În
fapt, logosul însuși al unei ființe create, energia lui impropriată
participativ, o ține în relația mântuitoare cu Logosul întrupat.
În momentele
de grație, în care te inundă simțământul că ești fericit și împlinit, să nu
uiți să înalți o rugăciune pentru cei în suferință, să păstrezi un gând bun și la
nevoie energia unui gest de întrajutorare pentru cei loviți de soartă și pentru
toată existența cosmică suferindă. Picură un strop de compasiune în fericirea ta
și ea va deveni mai profundă. La fel, picură un strop de bucurie necondiționată,
de mulțumire și recunoștință față de darul dumnezeiesc al vieții în suferințele
tale, în necazurile tale, în stările tale proaste, și ele se vor atenua. În
acest fel, experiența ta va deveni mai profundă, indiferent de provocările pe care le întâmpini, indiferent de încercările vieții prin care treci.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu