luni, 29 august 2016

Frumusețea lucrurilor ultime (71)



Aromânii, așa-zis neam fără țară, al celor ce rămân, constituie rămășița ce nu se stinge a unui spirit ce a traversat veacurile, ținând aprinsă făclia credinței, a limbii, a portului și obiceiurilor tradiționale, a creativității, în toate zonele pe care și le-a făcut patrie. Pentru că aceasta este o taină mare: asumarea cu dragoste a unui lucru creează profunde legături de filiație, așa încât o zonă locuită în acest mod devine ecumenică, universală, sobornicească, topos al comuniunii.
Maeștri ai transhumanței, aromânii au dovedit capacitatea rară a universalizării spațiilor în care au descins, tocmai prin faptul că, prin jocul istoriei nebeneficiind de o țară a lor, au reușit să integreze și să ipostazieze creativ sentimentul de apartenență în toate locurile în care și-au făcut simțită prezența. Prin aceasta ei ajung să închipuie o icoană a rămășiței poporului lui Dumnezeu ce va rămâne până în sfârșit și va moșteni Împărăția Cerurilor.

Florin Caragiu


Niciun comentariu: