Aromânii, așa-zis neam fără țară, al celor ce
rămân, constituie rămășița ce nu se stinge a unui spirit ce a traversat
veacurile, ținând aprinsă făclia credinței, a limbii, a portului și
obiceiurilor tradiționale, a creativității, în toate zonele pe care și
le-a făcut patrie. Pentru că aceasta este o taină mare: asumarea cu dragoste a
unui lucru creează profunde legături de filiație, așa încât o zonă locuită în
acest mod devine ecumenică, universală, sobornicească, topos al comuniunii.
Maeștri ai transhumanței, aromânii au dovedit
capacitatea rară a universalizării spațiilor în care au descins, tocmai prin
faptul că, prin jocul istoriei nebeneficiind de o țară a lor, au reușit să
integreze și să ipostazieze creativ sentimentul de apartenență în toate
locurile în care și-au făcut simțită prezența. Prin aceasta ei ajung să
închipuie o icoană a rămășiței poporului lui Dumnezeu ce va rămâne până în
sfârșit și va moșteni Împărăția Cerurilor.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu