Se întâmplă ca o renunțare să nu-ți închidă,
ci să-ți deschidă calea, după cum înlăturarea unui bolovan din calea apei îi
permite acesteia curgerea liberă. O renunțare benefică nu constituie o amputare
(cu toate că până și o amputare în caz de cangrenă poate fi salvatoare), ci o
despovărare, ce ne acordează voința cu harul lui Dumnezeu, precum și cu putința
(sau neputința) noastră. Mai bine spus, o redistribuire a greutăților de purtat
astfel încât să putem parcurge cu bine drumul nostru până la capăt, cu ajutorul
Celui de Sus.
În rugăciunea iconică, numită și starea (ca)
în icoană, tot ce faci, tot ce gândești și simți, toate mișcările duhului,
sufletului și trupului capătă consistența rugăciunii. În acest mod al
rugăciunii, conștientizezi absența distanței în raport cu Dumnezeu, faptul că
în Dumnezeu trăim, ne mișcăm și suntem, după cum a arătat sfântul Apostol Pavel (Fapte
17, 28).
„Şi
aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu
pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 39). Măsura rugăciunii ce poartă în sine suflarea
Duhului Sfânt, adierea harului dumnezeiesc, este dată de puterea ei de
acoperire universală, pentru ca suferința întregii creații să fie alinată și
fiecare formă de viață să se poată bucura de razele tainic vindecătoare și
mântuitoare ale Învierii lui Hristos.
Toată făptura e făcută părtașă la chenoza conștiinței
umane, ce se pogoară plină de compasiune la cele mai de jos spre a fi înălțată
împreună cu ele la cele mai înalte.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu