Imitația
în sensul tradițional nu înseamnă copiere, în modul așa-numitei imitații-după-natură,
al reprezentării naturaliste, ci, cum bine observă Hans-Georg Gadamer, implică
o transformare și o personalizare. Aceasta pentru că primind imaginea celuilalt
în tine și modelându-te după ea nu ești mai puțin tu, ci are loc o comunicare
de însușiri ce transformă subiectul, conferindu-i o rezonanță polifonică.
Sinele conștient are, așadar, prin constituția sa creată după chipul lui
Dumnezeu, capacitatea de a primi în sine imaginea alterității și de a o
adăposti iconic, într-un mod al comuniunii ce aduce cu sine o prefacere, o
transformare a ființei în direcția creșterii consistenței sale de
intenționalitate euharistică, a sporirii disponibilității sale de participare
liturgică la taina constituirii acelui unic „trup comun” al iubirii, vestit
eclezial. Imitația, așadar, în sensul tradițional, are sensul de modelare
iconică în care sinele asumă imaginea alterității, orientându-se în direcția
participării la taina împărtășirii reciproce.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu