Să te întorci în locurile de unde au plecat
înaintașii tăi... Să simți strania îmbinare de străin și familiar, de vechi și
nou, ce iradiază din memoria spațiului, a apei, a fibrelor tale trupești și
afinităților sufletești. Este ca o presimțire a raiului, starea în care inima
gustă intimitatea cea mai deplină, și totuși, locul devenit atât de depărtat și
străin, păzit de sabia de foc heruvimică. Păzit nu atât ca separație spațială,
cât ca distincție între două moduri de viață ce nu se pot amesteca: cel
paradisiac, al înaintării infinite (epectazei) spre comuniunea cu Dumnezeu și
cu întreaga zidire, și cel actual, în care urmările căderii din harul lui
Dumnezeu sunt acoperite iconomic prin veșmântul de piele al creației, cu alte
cuvinte, prin legile acestei lumi degrabă trecătoare, ce oferă totuși creației
timp de mântuire.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu