Un
aspect esențial al stării în hotarul veșniciei care este martiriul îl constituie
legătura cu cei mutați dintre noi. Cei care și-au sfârșit viața pământească nu
sunt șterși cu buretele din conștiință, ci îi resimțim ca suflete vii, așa cum
au fost creați de suflarea Dumnezeiască. Viața actuală e astfel o verigă între
viața înaintașilor noștri și cea a urmașilor noștri. De aceea avem o dublă
responsabilitate, pe de o parte față de cei ce ne-au precedat, să rodim ceea ce
ei au semănat, să ducem mai departe binele făcut de ei, și în același timp să
oprim urmările păcatelor lor și să transfigurăm aceste moșteniri genetice prin
darul și harul lui Dumnezeu, pe de altă parte, față de urmașii noștri, să le
dăruim o zestre bună și sfințită prin viața noastră virtuoasă și sporită în
dragoste, și să ardem în noi înșine prin pocăință, mărturisire și îndreptare toate
dobândirile păcătoase, pentru a nu-i împovăra prin transmiterea unui memorial nociv.
Sfinții martiri s-au păstrat neclintiți în mărturisirea credinței lor având
înainte norul de mărturii ale înaintașilor, și legătura vie a sfințeniei între
Biserica cerească și cea pământească i-a întărit permanent, făcându-i mai tari
decât orice chinuri. De asemenea, au fost impulsionați de datoria sfântă de a ține
aprins și a răspândi mai departe în lume focul pe care Hristos a venit să-l
arunce pe pământ (Lc. 12, 49), ca o zestre suprafirească neprețuită pentru toți
cei ce vor urma.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu